Dosarul Noaptea Alegerilor: Procurorii au cerut acte de la AEP, CCR, STS și de la Curtea de Apel

Dosarul Noaptea Alegerilor: Procurorii au cerut acte de la AEP, CCR, STS și de la Curtea de Apel
Publicat: 03/05/2017, 12:09
Actualizat: 05/06/2018, 14:05

De la fiecare instituție au fost cerute date specifice, au precizat sursele citate. De la Parchetul Curții de Apel București datele solicitate au legătură cu existența plângerilor privind fraude electorale.

În această cauză a fost audiat, ca martor, fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat, joi, că infracțiunile de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, pentru care s-a început urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile din decembrie 2009, se prescriu în termen de 10, respectiv 8 ani.

Toodată, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că și președintele Klaus Iohannis ar putea fi audiat de către Comisia de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009, dacă se va ajunge la concluzia că această audiere este una importantă. În replică, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a declarat vineri că o comisie parlamentară nu poate să ancheteze o cauză aflată deja „pe masa unei instanțe”, precizând că nu există „niciun fel de invitație adresată domnului președinte de a participa la o astfel de ședință”.

PSD și ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor și persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu. Jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro în care susținea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi erau preocupați, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...